Antena 3 CNN Politică Dragnea, critici la adresa unui ministru din guvern: Trebuie să comunice mai bine

Dragnea, critici la adresa unui ministru din guvern: Trebuie să comunice mai bine

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:46 20 Apr 2017 Modificat la 23:46 20 Apr 2017

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi că ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, trebuie trebuie să comunice mai bine, menţionând totodată că "este un ministru bun". 

"Florian Bodog trebuie să comunice mai bine. Este un ministru bun, dar are o mare problemă de comunicare. Şi nu numai el", a spus Dragnea, la Antena 3. 

În legătură cu afirmaţia moderatorului potrivit căreia Bodog ar trata cu superficialitate subiectul deceselor generate de rujeolă, Dragnea a precizat: "Nu, nu cu superficialitate". 

Întrebat despre pericolul ca lipsa vaccinurilor să facă din România un exportator al rujeolei în toată Europa, preşedintele PSD a susţinut că acest fapt este cauzat de lipsa bugetelor multianuale pentru achiziţionarea de vaccinuri. 

"Da, ăsta este efectul faptului că, în ultimii ani, nimeni n-a realizat că trebuie să se bugeteze multianual achiziţia de vaccinuri. (...) Pentru faptul că nu se făceau bugetări multianuale, nu se puteau face achiziţii pentru vaccinuri pentru mai mulţi ani. În fiecare an aveam problemă cu vaccinul", a spus Dragnea. 

El a menţionat că în prezent există bugete multianuale pentru vaccinuri, fiind deja alocată, pentru 2017, suma de 770 milioane de lei. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole