Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Liderul PSD a atacat în justiție răspunsul Comisiei Europene la o plângere a sa împotriva modalității în care a fost realizat raportul OLAF care a dus la apariția dosarului Tel Drum.
Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a calificat gestul lui Dragnea ca fiind unul normal.
„Are acest drept. Și a reclamat că nu i s-a respectat dreptul de a fi audiat, dreptul de nevinovăție, șamd. Asta vor face și avocații dlui Dragnea. (...) Este foarte normal să conteste raportul acela, fiindcă sunt lucruri care sunt normale”, a spus Codrin Ștefănescu la Antena3.
Reamintim că judecătoarea Livia Stanciu, după ce a dat decizia, s-a pensionat, iar redactarea motivării a fost întocmită de către o altă judecătoare, ceea ce contravine legislaţiei europene.