Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Dr. Valeria Herdea, şefa CNAS, anunț de ultim moment despre bolnavii de diabet din România: "Le vor procura direct din farmacii"

Dr. Valeria Herdea, şefa CNAS, anunț de ultim moment despre bolnavii de diabet din România: "Le vor procura direct din farmacii"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:02 23 Mai 2024 Modificat la 11:02 23 Mai 2024

Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, împreună cu cotidianul Jurnalul au organizat, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferința naţională "Diabet fără complicații – soluții inovative, siguranță pentru pacienți".

Dr. Valeria Herdea, preşedintele CNAS, a vorbit în cadrul acestei conferințe despre accesul pacienților diagnosticați cu diabet la serviciile medical, dar și despre o nouă măsură care îi va ajuta pe aceștia.

Este vorba despre faptul că în viitor pacienții vor putea achiziționa sistemele de monitorizare continuă a glicemiei, direct din farmacii.

"În ultimii ani, începând cu 2018 s-au produs modificări foarte importante în accesul pacienților la servicii medicale. La nivelul întregii țări avem 40 de unități medicale civile și unul privat, care deservesc pacienții. Acum, avem acces la aceste pompe cu sisteme de monitorizare continuă.

În 2022 au început discuții foarte intense cu Comisia de Specialitate. Încercăm pe cât posibil să simplificăm traseul pacientului și accesul la sisteme de monitorizare pe care dânșii să le poată procura inclusiv din farmacii cu circuit deschis", a spus dr. Valeria Herdea.

Diabetul este o problema de sănătate publică ce afectează viața a peste 1,5 milioane de români.

 

 

 

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole