Antena 3 CNN Actualitate Dr. Monica Pop, despre pacienţii puşi pe drumuri între spitale: "E moral aşa ceva?"

Dr. Monica Pop, despre pacienţii puşi pe drumuri între spitale: "E moral aşa ceva?"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:41 22 Ian 2023 Modificat la 16:41 22 Ian 2023

Potrivit medicului oftalmolog Monica Pop, pacienţii care plătesc taxe la medicii din spitalele private sunt apoi trimiși la unitățile spitalicești de stat pentru diagnostic.

Acest lucru, spune medicul, nu este moral mai ales că pacienţii plătesc deja taxe destul de piperate. 

În ultima perioadă medicul Monica Pop a semnalat o serie de probleme din sistemul de Sănătate care nu oferă protecţie şi susținere pacienților, mai ales că oamenii plătesc asigurări lunar şi astfel au dreptul la sănătate.  

"E moral?

E moral ca medicii din privat, când nu au posibilități diagnostice complete, sa trimită pacienţii pentru completarea investigațiilor, diagnostic şi rezolvare la un Spital de stat, DUPA CE AU INCASAT TAXA , piperată de obicei??!! Nu e normal să fie măcar redusă la jumătate??!! Se întâmplă foarte frecvent", scrie medicul oftalmolog Monica Pop pe Facebook. 

Dr. Monica Pop, mesaj tranșant pentru guvernanţi: "Arătați că vă pasă! Oamenii au dreptul la sănătate"

Dr. Monica Pop a lansat o propunere adresată guvernanților pentru a sprijini pacienţii în regim de urgenţă. "Oamenii plătesc asigurări lunar! Nu pentru a muri cu zile. Arătați că vă pasă!", spune medicul oftalmolog

"Atenție Guvern, Minister, Parlamentar, toată media. Foarte important! În Constituție este consfințit dreptul la sănătate!

Oamenii plătesc asigurări lunar! Nu pentru a muri cu zile. Operațiile de cancer trebuie să fie acoperite de CASA (gratuite pentru pacienţii asigurați) şi la clinicile private.

E gratuit doar tratamentul radio şi chimio, NU şi operațiile, deşi au o importanță covârșitoare pentru viaţa pacienților.

Inadmisibil!

Bolnavii sunt tot mai mulți, programările tot mai lungi, Oamenii au dreptul să trăiască. Plătesc asigurări, bani grei. De unde să scoată bani pentru privat. Vreți să se moară pe capete?!

Propunere în regim de urgenţă! Arătați că vă pasă", scrie medicul oftalmolog Monica Pop pe pagina sa de Facebook. 

Etichete: Dr. Monica Pop
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole