Antena 3 CNN Life Sănătate Dr. Monica Pop, despre afecţiunile oftalmologice severe după COVID-19

Dr. Monica Pop, despre afecţiunile oftalmologice severe după COVID-19

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:06 12 Apr 2021 Modificat la 18:06 12 Apr 2021

Potrivit medicului Monica Pop, boala COVID-19 poate genera afecțiuni oftalmologice, unele dintre ele severe pentru care este necesar atât tratament neurologic cât şi tratament oftalmologic. Ea a lansat un apel şi către medici de a informa pacienții şi despre aceste afecțiuni.

În susținerea acestor informații, medicul Monica Pop a povestit printr-o postare pe Facebook cazurile pe care le-a întâlnit.

„Știam ca această boală poate da Şi afectări oftalmologice. Nu frecvent, dar sunt! Unele, ușoare (conjunctivite), altele medii (keratopatii) altele  grave.

La astfel de pacienți, am văzut câteva conjunctivite virale ușoare si 2 - 3  keratite până  acum! Astăzi am văzut 2 pacienți cu neuropatie optică (afectate severa a nervilor optici) după infecție virală COVID, la relativ scurt timp după boală! 

Tratamentul afecțiunilor oftalmologice după COVID-19 este mai ales neurologic, dar si oftalmologic

Primul, 49 de ani, bărbat, cu scădere bruscă a vederii la unul din ochi, în prezent cu atrofie optica şi cu modificări şi la ochiul celălalt. Al 2-lea  pacient, o tânără de 36 de ani, cu neuropatie optică post COVID la ambii ochi, unul mai afectat. Impresionant!

Sunt, în realitate afectări neurologice severe determinate de acest virus! Tratamentul este mai ales neurologic, dar si oftalmologic. Trebuie instituit imediat la apariția simptomelor respective, ceea ce la acești 2 pacienți, din păcate, nu s-a întâmplat.

Atrag atenția pe aceasta cale colegilor medici sa avertizeze pacienții asupra acestor posibile efecte si, în caz ca apar, sa-i trimită imediat la consult şi tratament.Şi pacienții trebuie să știe! Probabil ca sunt și alţi colegi oftalmologi care au văzut asemenea cazuri. Spre informarea tuturor", a scris medicul Monica Pop pe Facebook.

 

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole