Prof.Dr. Monica Pop a povestit, duminică, la "De-a viața ascunselea", cum a fost să-i aibă pacienți pe unii dintre cei mai mai artiști ai României, printre care Dem Rădulescu, Marin Moraru sau Ioana Radu.
"Am avut-o pacientă printre primii pe doamna Ioana Radu care era foarte simpatică. Și așa de tare m-am împrietenit cu ea după aia încât în fiecare zi plecând de la spital era în drumul meu și mă opream la ea. Și era o relaxare pentru mine. Era un om foarte simpatic și glumea tot timpul.
Doamna Ioana Radu vedea cu un singur ochi și acela avea cataractă și trebuia operată. A fost un moment extrem de tensionat. Domnul profesor m-a chemat și mi-a spus 'du-te și fă-i foaia de observație' și i-am scris acolo 'Ioana Radu', că așa știam eu că o cheamă. Se numea Eugenia Braia doamna Ioana Radu și a râs profesorul de mine. Și m-am dus să vorbessc cu dânsa. La un moment dat mi-a zis: 'Câți bani câștigi aici?', 'Păi, 2.000 de lei'. Și a zis 'Pe zi?' Zic 'Nu, doamna Radu, pe lună'.
'Aaa', zice, 'dă-i încolo - vin-o și cântă cu mine. Faci banii aceștia în cinci minute'', a povestit Monica Pop.