Antena 3 CNN Coronavirus Dr. Mihai Ardeleanu n-a crezut în virus, dar era să moară din cauza lui: "Aveam o gândire greoaie și..."

Dr. Mihai Ardeleanu n-a crezut în virus, dar era să moară din cauza lui: "Aveam o gândire greoaie și..."

1 minut de citit Publicat la 22:30 02 Aug 2020 Modificat la 22:30 02 Aug 2020

”Când am mers la raportul de gardă vineri, 20 martie, un coleg mi-a spus să merg să fac testul. Colegul a fost insistent şi imperativ. (...) Eu aveam o stare de scufundare, cu mintea de acum îmi dau seama că nu gândeam foarte logic şi corect. Aveam în casă pulsoximetru şi am măsurat saturaţia era 84–85 când normal este spre 100”, a declarat Mihai Ardeleanu, potrivit adevarul.ro.

Din păcate, testul său a ieşit pozitiv. Ulterior s-a testat şi soţia acestuia, profesorul universitar dr. Sanda Maria Ardeleanu, care a constatat la rândul ei că-i infectată.

Dr. Mihai Ardeleanu se spăla pe mâini şi de 70 de ori într-o zi, dar era să moară din cauza COVID-19!

”La virusurile respiratorii erau trecute şi virusurile corona descoperite în 1960. Atunci se scria despre coronavirus. Îmi aduc aminte că m-am dus cu cartea în dormitor la soţia mea şi i-am spus: dragă nu trebuie să ne speriem, uite ce scrie aici, este o gripă, cu dureri de cap, o să curgă nasul. Recunoasc, acesta a fost discursul meu”, a relatat Mihai Ardeleanu. 

Mihai Ardeleanu: ”Respiram ca un sălbatic”

”Aveam două surse de oxigen şi stăteam aşa toată ziua. După cinci zile, au continuat să-mi administreze un tratament pe care îl începusem la Suceava. Lupta cu virusul ar două etape: întâi este furtuna virală când virusul îţi invadează organismul şi dacă organismul este sănătos urmează ceea ce se numeşte furtuna de citokine.

În momentul în care organismul tău începe să riposteze secretă anticorpi şi anticorpii luptă cu virusul. Boală poate să te omoare în două momente: în momentul furtunii virale când poate să-ţi copleşească complet sistemul imunitar şi în momentul furtunii de citokine când vin anticorpii tăi care n-au mamă şi n-au tată şi omoară tot şi pot să te omoare chiar pe tine.

Datorită furtunii de citokine eu m-am negativat în ATI. Eu încă respiram ca naiba, aveam saturaţia mică, dar anticorpii mei porniseră la atac şi asta mă făcea să mă simt rău. Şi la Suceava şi la Iaşi am primit tratament împotriva furtunii de citokine. Două flacoane am primit la Suceava şi două la Iaşi. Paradoxul este că m-am negativat în reanimare. Plămânul nu era bun, febră nu mai aveam”, a mai spus Ardeleanu.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole