Antena 3 CNN Actualitate Psihiatrul Gabriel Diaconu, după ce dr. Monica Pop a spus că vaccinul COVID ar putea să dea leucemie: "Minte. Spune inepții. Câtă rușine, doamnă doctor!"

Psihiatrul Gabriel Diaconu, după ce dr. Monica Pop a spus că vaccinul COVID ar putea să dea leucemie: "Minte. Spune inepții. Câtă rușine, doamnă doctor!"

Milena Niță
5 minute de citit Publicat la 11:00 20 Noi 2020 Modificat la 11:00 20 Noi 2020

Psihiatrul Gabriel Diaconu demontează afirmaţiile dr. Monica Pop şi asigură că nu există nicio dovadă medicală care să susţină spusele acesteia. 

În plus, mai arată dr. Diaconu, persoanele cu leucemie vor trăi acum o nouă panică, respectiv cea a vaccinului anti-COVID.

Dr. Diaconu: Doamna dr Pop trăiește pe o planetă unde vaccinurile dau leucemie. Nu e clar prin ce mecanism

"Doamna doctor Pop trăiește pe o planetă unde vaccinurile dau leucemie.

Nu e foarte clar prin ce mecanism obscur dau vaccinurile leucemie. Nu e foarte clar nici la cât timp dau leucemie. Și, când m-am dus să caut articole despre cele două, am aflat cu stupoare că se dezvoltă vaccinuri, acum, să VINDECE leucemia (unele forme), nu că ar cauza-o. 

În opinia doamnei doctor Pop, exprimată la un post de televiziune, leucemia te poate lovi post-vaccinal azi, mâine, sau la câțiva ani distanță, cine știe poate chiar câteva zeci. Face vaccinul o chestie extraordinară, cică, se cheamă "inducție genică".

Eu știam că anumite lucruri pe lumea asta pot interveni în reglarea expresiei anumitor gene în sensul inducției, sau supresiei. 

Eu știam că de asta se ocupă chiar alte fragmente, polimorfisme, din codul nostru genetic, dar și ARN mesager, baza ideii - de altfel geniale - a unor companii de a "antrena" imunitatea corpului nostru uman (folosită, de altfel, și pentru tratamentul anumitor forme de cancer, doamna doctor, vezi mai sus). 

Dar să dea cancer, nu.

Gabriel Diaconu: Doamna doctor Pop minte, spune inepţii

(...) Mai pe românește spus, minte. Spune inepții. Căci nu poți să acuzi un doctor de ignoranță (cred).

Aceste rânduri nu sunt totuși despre doamna doctor Pop, ale cărei ieșiri publice pot avea spuma, bulele sau aciditatea obișnuite. Dar aceste rânduri sunt despre un medic al cărui glas e ascultat de unii oameni, și pe care doamna doctor Pop, cu sau fără bună știință, îi induce în eroare. 

Iar când un medic spune prostii, responsabilitatea morală a celorlalți medici ar trebui să fie să răspundă răspicat, căci de-ajuns am schingiuit oamenii de rând cu tot felul de bazaconii, de unii au ajuns să meargă și la psihiatru că nu știu ce să mai creadă.

Ce nu a vrut să înțeleagă, ce refuză să priceapă doamna doctor Pop e că tehnologia de dezvoltare medicală respectă un algoritm cam la fel cum în industria construcției de automobile se respectă un algoritm. De-aia toate automobilele deocamdată au patru roți, un motor, o cabină și un portbagaj. Așa, la machetă, poți să-ți iei libertăți și să desenezi o chestie futuristă, eventual să-i pui și flapsuri și eleroane. 

Dar în elaborarea unui medicament intervine și o formă de inginerie, astfel încât după ce-ai băgat sute de milioane de dolari într-un produs să nu-ți distrugi afacerea că la 1 an, doi ani sau mai mult să moară oamenii pe capete de leucemie, doamna doctor Pop să aibă dreptate și compania să dea faliment. (...)

România e printre țările cele mai înapoiate când vine vorba de implementarea de noi tehnologii medicale. Suntem vai mămicuța noastră la capitolul investiție, dezvoltare, cercetare medicală de graniță. Durează o veșnicie, în România, până când protocoale de studii clinice ajung să fie puse în practică la noi. 

Dr. Diaconu: Mor români pentru că noi, doctorii, îi condamnăm să ia aceleași buline ca acum 40 de ani

Ce înseamnă asta, doamna Pop? 

Asta înseamnă că în fiecare an sunt români care mor pentru că noi, doctorii, nu le asigurăm acces la medicina secolului XXI, și îi condamnăm să ia aceleași buline, aceleași soluții, aceleași picături ca acum 30 - 40 de ani. 

Care, între noi fie vorba, la vremea când au ajuns pe raft și oameni ca dumneavoastră și co-generi ați început să le dați, nu fuseseră nici pe departe atât de amănunțit studiate.

Pentru că ghinion, pentru că aceea era epoca medicinei bazată pe fler, pe har și pe mister. (...)

Vreau să educăm oamenii despre vaccinuri și vaccinare. Vreau să explicăm oamenilor pe limba lor, cât oamenii să priceapă, oportunitatea unui vaccin care să ne protejeze pe noi de COVID. 

Dar nu doar pe noi, cât și pe părinții, pe bunicii, pe frațile și surorile noastre, pe copiii noștri și pe toți aceia care ne sunt împrejur. Inclusiv pentru doamna doctor Pop, și pe anti-vaxxeri, și pe toți samsarii de ură și îndoială. 

Pentru că aceasta este virtutea umanistă a meseriei de medic. Așa a fost dintotdeauna. Așa am eradicat în România tifosul exantematic. Așa am făcut ca holera să nu mai ucidă mii de oameni ca în Yemen. 

Așa am făcut ca poliomielita să nu mai condamne oamenii la moarte, sau la o viață de dizabilitate. Și așa vom face și acum cu infecția cu coronavirus, ale cărei repercusiuni, ale cărei consecințe pot fi fatale sau dramatice. 

G. Diaconu: Doamnă dr Pop, ar trebui să vă revizuiți declarațiile. Vă dați seama ce bubuială ați bubuit? 

Putem. Putem să facem asta. Putem să prevenim morți, chinuri, dramă și tragedie pentru multe familii de români. Și avem nevoie unii de alții. 

Avem nevoie, dincolo de fricile care ne dezbină sau de lozincile care ne asmut unii contra altora, să găsim acel loc de sobrietate, de luciditate, de maturitate încât să luăm decizia bună pentru țara noastră. O țară care trăiește cu un pas în viitor. 

Nu cu toate ideile paranoice ale trecutului. 

Astfel, cu regret altfel doamnă doctor Pop, ar trebui să vă revizuiți declarațiile. Sau măcar să așteptați până când o să apară toți leucemicii pământului, oameni ca și dumneavoastră, să spună că i-a îmbolnăvit un vaccin. 

Vă dați măcar seama ce bubuială ați bubuit? Vă dați seama că acum cei care suferă de astfel de malignități o să trăiască noua teroare, că poate un tratament pe care l-au făcut i-a îmbolnăvit? Câtă rușine, doamnă doctor, și câtă tristețe, să amărâți atâta amar de lume...

Epilog: în timp ce doamna doctor Pop îmi dădea mesaje pe care buna cuviință mă împiedică să le fac publice (deocamdată), am avut ocazia să consult un tânăr pacient cu sechele catastrofice în urma unei encefalite dată de virusul urlian. Virusul urlian e cauza oreionului, boală a copilăriei, prevenibilă astăzi prin vaccinare...", a scris medicul Gabriel Diaconu, pe pagina sa de Facebook.

Reacţia lui Gabriel Diaconu vine după ce dr. Monica Pop a spus că nu se va vaccina de COVID, având anumite temeri.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole