Un medic explică de ce contraindicațiil trebuie să ținem cont în ceea ce privește alimentația.
Potrivit medicului Florin Bălănică, în nutriție sunt doar trei contraindicații generale, scrie doctorulzilei.ro.
- nu amestecăm niciodată cele 3 proteine animale (carnea, lactatele și ouăle) pentru că nu le putem metoboliza împreună și pe termen lung duc la o încetinire a metabolismului și la acumularea de kilograme în plus.
- nu amestecăm niciodată iaurtul cu fructele pentru că au două momente de fermentație diferite și duc la balonare și nu se mai digeră corect nimic ce mănânci ulterior.
- să nu consumăm ceva dulce sau alcool odată cu masa sau imediat după masă pentru că în ficat există o singură enzimă care metabolizează și grăsimea și alcoolul așa că alcoolul va fi asimilat primul și apoi grăsimea care se va depune și de aici se poate ajunge la steatoza hepatică (ficat gras).
Persoanele care consumă frecvent grăsimi și alcool sunt supraponderale. în special în zona abdomenului, depun grăsime pe organele interne și se poate ajunge la diabet, obezitate, sindrom metabolic.