Antena 3 CNN Actualitate Două turiste s-au trezit fără corturi și rucsacuri în vârful muntelui: „Și aici se fură fără milă. Un fel de tentativă de omor”

Două turiste s-au trezit fără corturi și rucsacuri în vârful muntelui: „Și aici se fură fără milă. Un fel de tentativă de omor”

de Bianca Chirilă    |   

După nouă ore de traseu montan prin Munţii Făgăraş, două turiste s-au trezit cu corturile şi rucsacurile furate atunci când s-au întors la locul de campare. Astfel, tinerele au fost nevoite să coboare din vârful muntelui până la cea mai apropiată cabană, întrucât temperaturile pe timpul nopţii pot ajunge şi la două grade Celsius.

Cele două tinere au campat lângă lacul Avrig și au plecat spre crestele Făgărașilor. Seara, când au revenit la corturi, au constatat cu stupoare că acestea nu mai erau acolo. Nu și-au găsit nici rucsacurile cu provizii, nici sacii de dormit sau hainele groase. Pentru că deja era noapte și se făcuse frig, cele două fete au sunat la 112 şi li s-a recomandat să se îndrepte spre un refugiu din apropiere, care e, de fapt, un container din tablă, în care ar fi înghețat de frig în lipsa sacilor de dormit, așa că au decis să coboare până la Cabana Bârcaciu, unde au fost așteptate de gazde cu ceai fierbinte, mâncare și o vorbă bună. Tinerele au depus apoi plângere la poliție pentru furt, însă până acum corturile nu au fost găsite și nici autorul nu a fost identificat.

Pe o rețea socială ele au transmis amatorilor de drumeții să fie atenți la bunurile personale, pentru că și pe munte se fură. Totodată, ele și-au exprimat indignarea că autorul acestui furt nu a avut nicio remușcare că lăsat noaptea doi oameni fără adăpost într-o zonă montană greu accesibilă.

„Da, dragilor, și pe munte se fură, și se fură fără milă, fără cea mai mică remușcare că ai lăsat noaptea doi oameni la 2 grade fără adăpost, cu toate riscurile care vin la pachet. Un fel de tentativă de omor, cum ar veni”, a scris una dintre femei pe Facebook.

 

Subiecte în articol: turiste muntii fagaras furt
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile