La audieri, dar şi în faţa instanţei, cele două surori, Samira şi Elena, au recunoscut parţial că au participat la oribila crimă, dar şi că au transportat cadavrul Sabinei într-o valiză, cu maşina Samirei, ea fiind singura care are permis de conducere.
Potrivit unor surse citate de Antena 3, cauza morţii în cazul Sabinei a fost şoc traumatic şi hemoragic, ceea ce înseamnă că tânăra de 32 de ani a fost bătută fără milă de cei trei suspecţi.
Astăzi, aceştia au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţiile de omor calificat şi profanare de cadavre, toţi trei fiind arestaţi preventiv.
Mai mult, reporterii Antena 3 au descoperit că totul s-a petrecut într-o locuinţă din cartierul Ferentari din Bucureşti, iar mai apoi, criminalii au dus-o pe Sabina pe câmp, la Ghimpaţi, şi i-au dat foc.
Sabina a fost omorâtă de două surori care o maltratau şi o obligau să se prostitueze
Samira Constantin (foto stânga), Sabina Mircea (centru) şi Elena Constantin (foto dreapta)
Samira şi Elena Constantin, cele două surori acuzate că au omorât-o pe Sabina
Cele două surori au fost prinse după ce anchetatorii au identificat maşina Samirei, respectiv maşina cu care Sabina a fost transportată în valiză şi apoi incendiată cu benzină pe marginea drumului, în apropiere de Ghimpaţi.
"Ca urmare a vizionării şi analizării minuţioase a înregistrărilor camerelor de supraveghere, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi alte probe administrate, a fost identificat autoturismul cu care a fost transportat geamantanul în care se afla corpul victimei.
La data de 17.11.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale şi I.P.J. Giurgiu - Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în vederea identificării locului în care a decedat victima şi completării probatoriului. Cu această ocazie a fost ridicat autoturismul mai sus menţionat.
S-a stabilit că victima practica prostituţia, locuia împreună cu autorii, iar mobilul faptei de omor a constat în neînţelegeri intervenite între aceştia în interiorul locuinţei.
Au fost audiate în cauză mai multe persoane, iar faţă de trei dintre acestea s-a dispus continuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de cadavre. A fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore față de acestea, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Motivul pentru care Sabina a fost omorâtă în bătaie şi incendiată de cele două surori în Ferentari
Potrivit anchetatorilor, totul ar fi pornit de la bani şi de la faptul că Sabina nu mai voia să le "asculte" pe cele două surori.
Cel mai probabil, tânăra refuzase să se mai prostitueze pentru cele două surori, motiv pentru care a fost bătută fără milă. Iniţial, în faţa anchetatorilor, cele două surori, dar şi complicele lor, Alexandru Dinu, au explicat că Sabina s-ar fi otrăvit cu insecticid în timp ce se afla în casa lor şi au încercat să o ajute, însă fără succes.
Pentru a nu fi apoi acuzate de crimă, cele două ar fi încercat să scape de cadavru.
Totuşi, după câteva ore de audieri, atât surorile Samira şi Elena Constantin, cât şi Alexandru Dinu, au început să recunoască ce s-a întâmplat în noaptea în care a ucis-o pe Sabina, dar şi cum au procedat apoi pentru a scăpa de cadavrul tinerei.