Antena 3 CNN Actualitate Locale Două persoane au fost prinse sub un mal de pământ în județul Brăila. Una a murit, iar cealaltă este inconștientă

Două persoane au fost prinse sub un mal de pământ în județul Brăila. Una a murit, iar cealaltă este inconștientă

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 12:01 25 Noi 2024 Modificat la 12:01 25 Noi 2024

Două persoane au fost prinse, luni dimineaţă, sub un mal de pământ, în localitatea Movila Miresii din judeţul Brăila, în timp ce desfăşurau lucrări la reţeaua de apă-canal. Victimele au fost scoase de echipajele de salvatori, una dintre ele fiind declarată decedată, iar cealaltă fiind transportată la UPU, inconștientă.

Potrivit ISU Brăila, incidentul a avut loc la Movila Miresii, în jurul orei 08:39. 

Au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Brăila, iar în sprijin au venit SVSU Movila Miresii şi două ambulanţe SAJ Brăila.

Potrivit autorităților, cei doi muncitori făceau lucrări la un şant pentru apă-canal.

„La ora 09.05 au fost extrase cele 2 victime de sub malul de pământ. O victimă este declarată decedată, iar cealaltă este în continuare inconştientă şi se aplică manevre de resuscitare din partea echipajului SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Brăila.

Persoana inconştientă are aproximativ 35 de ani, ea fiind preluată de echipajul SAJ, cu puls, pentru a fi transportată la UPU Brăila.

Din păcate, una dintre victime a decedat. Cealaltă este inconştientă și are aproximativ 35 de ani, ea fiind preluată de echipajul SAJ, cu puls, pentru a fi transportată la UPU Brăila.

 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole