Antena 3 CNN Actualitate Două ghicitoare și iubiții lor din Buzău au făcut 1 milion de lei din înșelătorie. Unul dintre bărbați este tatăl manelistului Abi Talent

Două ghicitoare și iubiții lor din Buzău au făcut 1 milion de lei din înșelătorie. Unul dintre bărbați este tatăl manelistului Abi Talent

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:28 12 Ian 2022 Modificat la 15:15 12 Ian 2022

Polițiștii din Buzău au făcut cinci percheziții domiciliare în județ la persoane bănuite de proxenetism, lovire sau alte violenţe și înșelăciune, prin metoda ghicitului. 12 persoane au fost duse la audieri și patru persoane au fost reținute, în acest dosar, potrivit Mediafax.

Tatăl manelistului Abi Talent, Suraj Panțic, are vârsta de 45 de ani, iar una dintre cele două ghicitoare reținute, alături de bărbat, pentru 24 de ore, este concubina lui

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2022, doi bărbați, din municipiul Buzău, în vârstă de 40 şi 45 de ani, ar fi desfășurat activități de proxenetism, încurajând practicarea prostituției de către mai multe tinere pe teritoriul mai multor state europene, obţinând, în acest fel, foloase materiale.

De asemenea, în perioada 2017-2021, două femei, în vârstă de 47 şi 39 de ani, ar fi înşelat mai multe persoane, prin inducerea în eroare a acestora cu privire la faptul că ar deține puteri supranaturale, prin care ar putea să rezolve problemele personale ale persoanelor vătămate.

Între cele patru persoane ar exista legături de rudenie sau de concubinaj. Astfel, acestea ar fi obținut foloase estimate la peste 1.000.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost confiscate 3 mașini de lux, 24 de telefoane mobile, 21.710 lei, un laptop, 1.310 lire sterline, 850 de euro, înscrisuri și documente, medii de stocare, dar și bunuri susceptibile a face obiectul activității infracționale.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, iar cele două femeie au fost reținute pentru înșelăciune, prin metoda ghicitului.

Persoanele reținute urmează a fi prezentate miercuri instanței cu propunere de arestare preventivă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole