Antena 3 CNN Externe Două fetițe și-au înjunghiat prietena de 19 ori pentru a-i face pe plac unui personaj fictiv

Două fetițe și-au înjunghiat prietena de 19 ori pentru a-i face pe plac unui personaj fictiv

<1 minut de citit Publicat la 18:07 22 Dec 2017 Modificat la 18:07 22 Dec 2017

Morgan Geyser şi Anissa Weier sunt două fete de numai 12 ani, care și-au ucis colega pentru a-i face pe plac unui personaj fictiv desprins din legendele urbane.

Poliţia a explicat că victima a supravieţuit în mod miraculos, deşi a fost înjunghiată de 19 ori, în torace, mâini şi picioare.  Fetița s-a târât din pădure și a fost găsită de un biciclist.

„Internetul poate fi plin de lucruri întunecate. Accesul liber la Internet al copiilor este o problemă gravă cu care se confruntă societatea în zilele noastre”,a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Anissa Weier și-a recunoscut vinovăția și a cerut instanței o pedeapsă mai blândă, argumentând că are probleme psihice. Instanța a stabilit, pe baza unei expertize, că Weier are astfel de probleme și își va petrece următorii 25 de ani într-o instituție psihiatrică.

Morgan Geyser își va afla sentința în februarie, dar procurorii au cerut să fie condamnată la cel puțin 40 de ani într-un spital de psihiatrie, potrivit The Sun.

Etichete: fetite injunghiat
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole