Pompierii au intervenit miercuri seara, în zona pădurii Bididia din orașul Tulcea, pentru a salva două fete, în vârstă de aproximativ 15 ani, aflate pe marginea prăpastiei.
Primul apel a venit de la mama uneia dintre cele două fete. După câteva momente a venit și al doilea apel, inițiat de una dintre adolescente. Erau panicate și nu știau unde se află.
Dispecerul a păstrat legătura telefonică, în timp ce echipajul de pe autospecială înconjura dealul Bididia cu sirenele pornite pentru a încerca să repereze fetele.
Cele două au fost văzute pe marginea carierei, care în acel loc are aproximativ 100 de metri adâncime. Unul dintre salvatori, plutonier major Arhire Iulian a coborât în rapel și cu ajutorul colegilor a reușit să o scoată pe prima, cea care era în cel mai mare pericol de cădere, scrie libertatea.ro.
În scurt timp ambele fete împreună cu cățelul lor au fost salvate de pompieri. Ulterior, adolescentele au fost preluate de echipaje ale serviciului de ambulanta județeană