Antena 3 CNN Actualitate Locale Două fete au luat la bătaie managerul unui magazin din Dâmbovița, după ce le-a prins furând haine

Două fete au luat la bătaie managerul unui magazin din Dâmbovița, după ce le-a prins furând haine

I.C.
1 minut de citit Publicat la 15:18 23 Sep 2024 Modificat la 15:18 23 Sep 2024

Două tinere au fost reținute depolițiști după ce au furat mai multe haine dintr-un magazin din orașul Fieni, Dâmbovița, iar apoi l-au agresat pe directorul de magazin care le-a prins.

"La data de 22 septembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, faţă de două tinere de 22 şi 23 de ani, din Târgovişte, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă. Cele două femei sunt bănuite că, la data de 19 septembrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-un magazin din oraşul Fieni, ar fi sustras mai multe articole vestimentare prin înlăturarea sistemului electronic antifurt", precizează IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, cele două au revenit în ziua următoare în acelaşi magazin, unde ar fi intenţionat să sustragă alte articole vestimentare, însă ar fi fost observate de directorul magazinului, ar fi abandonat produsele şi l-ar fi agresat fizic pentru a părăsi locaţia.

Persoanele cercetate vor fi prezentate în cursul zilei de luni Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru dispunerea unor măsuri preventive. Cele două tinere sunt cercetate pentru furt calificat, distrugere şi tentativă la infracţiunea de tâlhărie.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole