Antena 3 CNN Actualitate Locale Două femei au fost bătute în plină stradă, la Mediaș, de fostul iubit al uneia dintre ele

Două femei au fost bătute în plină stradă, la Mediaș, de fostul iubit al uneia dintre ele

O tânără a fost bătută în plină stradă de fostul iubit. Bărbatul, nervos, a lovit-o cu pumnii şi cu picioarele şi pe prietena acesteia.

de Alexandra Axinia    |   

Două femei au ajuns la spital după ce au fost agresate de fostul iubit al uneia dintre ele. Bărbatul s-a năpustit cu bestialitate asupra lor chiar în timpul zilei, în zona barajului din Ighișul Nou. 

"La data de 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 35 de ani, localnic, cercetat penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe", spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Citește și: Un bărbat a fost înjunghiat de soţie în plină stradă, în Botoşani 

Conform oradesibiu.ro, femeile au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune măsuri preventive în consecință. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile