Antena 3 CNN Actualitate Locale Două femei au murit, iar un bărbat este rănit, după ce un boiler a explodat într-o casă din Prahova

Două femei au murit, iar un bărbat este rănit, după ce un boiler a explodat într-o casă din Prahova

R.M.
1 minut de citit Publicat la 16:20 16 Dec 2024 Modificat la 16:20 16 Dec 2024

Două persoane au decedat, iar alta este grav rănită după ce un boiler a explodat, luni, într-o casă din comuna Valea Doftanei, sat Teşila, județul Prahova.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, forţele sosite la faţa locului au identificat o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, cu arsuri pe circa 50% din suprafaţa corporală (faţă, gât, membre), iar alte două persoane, femei, cu vârste între 60 - 65 de ani, prezintă leziuni incompatibile cu viaţa.

Femeile au fost proiectate de suflul exploziei, precizează sursa citată.

O a patra persoană aflată în clădirea afectată de explozie nu este rănită.

„Situația este gestionată cu următoarele forțe și mijloace: 18 cadre cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, un container multirisc, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă, iar în sprijin 2 ambulanțe SAJ Prahova. 

Forțele sosite la fața locului au identificat o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani, cu arsuri pe cca. 50% din suprafața corporală (față, gât, membre), iar alte 2 persoane (de sex feminin, cu vârste între 60-65 ani), prezintă leziuni incompatibile cu viața (au fost proiectate de suflul exploziei, nu sunt prinse sub dărâmături).

O a patra persoană aflata in cladirea afectată de explozie, nu este rănită”, a transmis ISU Prahova.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole