Antena 3 CNN Actualitate Social Două eleve din Constanța, amenințate cu un briceag în timp ce mergeau spre școală

Două eleve din Constanța, amenințate cu un briceag în timp ce mergeau spre școală

<1 minut de citit Publicat la 17:13 24 Ian 2020 Modificat la 17:13 24 Ian 2020

Cele două fetele au fost urmărite de individ ce avea fața acoperită și amenințate cu un cuțit, în scopul de a le deposeda de bunuri.

Victimele au fost oprite de bărbatul ce avea fața acoperită parțial cu un fular și le-a cerut să îi dea telefoanele mobile pe care le au asupra lor și sumele de bani.

Uneia dintre ele i-a solicitat să îi dea și cerceii pe care îi purta. Inițial, elevele nu au înțeles solicitarea inculpatului motiv pentru care acesta și-a descoperit fața și le-a solicitat din nou să îi dea bunurile de valoare pe care le aveau asupra lor. Fetele s-au opus, moment în care bărbatul a scos un briceag cu care le-a amenințat și apoi a încercat să-i smulgă uneia dintre ele un cercel din ureche. Numai că, prin zonă a trecut o persoană care a văzut ce se întâmplă, iar tâlharul s-a speriat și a fugit, fără a le sustrage bunurile persoanelor vătămate.

Bărbatul de 30 de ani este recidivist, fiind eliberat condițiat în 2018, executând o pedeapsă cu închisoare pentrua celeași fapte, scrie replicaonline.ro.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole