Antena 3 CNN Actualitate Locale Două bombe neexplodate, din al Doilea Război Mondial, descoperite în Oradea de un muncitor

Două bombe neexplodate, din al Doilea Război Mondial, descoperite în Oradea de un muncitor

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 17:28 17 Mai 2021 Modificat la 17:31 17 Mai 2021

Potrivit ISU Bihor, bombele reprezentau un pericol întrucât „aveau focoasele și capsele intacte”. 

Specialiștii pirotehniști au extras armamentul și l-au depozitat în condiții de siguranță, urmând să fie distrus, potrivit unui comunicat de presă emis de ISU Bihor.

„Luni, 17 mai a.c., între orele 10.20 – 11.50, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” a desfăşurat pe strada Episcop Ioan Alexi din municipiul Oradea, o misiune de asanare a două bombe rămase neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cele două bombe de artilerie, de calibru 82 de milimetri, care au fost descoperite de un muncitor în timp ce efectua lucrări la acostamentul drumului, aveau focoasele și capsele intacte, prezentând astfel un nivel ridicat de pericol.

Specialiştii pirotehnicieni au asanat o suprafaţă de teren de aproximativ 50 de metri pătraţi şi au acţionat pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea celor două muniții în condiţii de siguranţă, acestea urmând a fi distruse la o dată ulterioară.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii muniţiilor şi elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, fiind totodată interzise mutarea, ridicarea și transportul acestora.”, se arată în informarea oficială. 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole