Antena 3 CNN Actualitate Locale Două asistente și patru infirmiere de la Spitalul din Bârlad au demisionat de teama coronavirus

Două asistente și patru infirmiere de la Spitalul din Bârlad au demisionat de teama coronavirus

<1 minut de citit Publicat la 18:03 01 Apr 2020 Modificat la 18:03 01 Apr 2020

Managerul susține că nu are ce să le reproșeze, în condițiile în care spitalul bârlădean a fost desemnat unitate de suport pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19, anunță monitoruldevaslui.ro.

Potrivit managerului unității, Dana Borș, vorbim despre patru asistente medicale și patru infirmiere, care au renunțat la post de teama îmbolnăvirii și, eventual, a transmiterii infecției către ceilalți membri ai familiei. Evident, toate au renunțat la perioada legală de preaviz, așa că niciuna nu a mai venit la serviciu în ziua următoare depunerii demisiei. Tot managerul spune că nu are ce să le reproșeze acestora, în condițiile în care fiecare din cele șase foste angajate se teme pentru propria viață și cea a rudelor apropiate.

Nu mai puțin de 285 de cadre medicale din țară au fost infectate cu noul coronavirus (91 medici, 90 asistenți medicali, 8 îngrijitoare și 70 personal auxiliar). Din total, 181 sunt angajați ai Spitalul Județean Suceava, unde s-a produs un adevărat dezastru epidemiologic, până acum fiind confirmați pozitiv 43 demedici, 70 de asistente medicale, 20 de infirmiere, 7 îngrijitoare și 41 salariați din rândul personalului auxiliar.

Etichete: Barland coronavirus
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole