Antena 3 CNN Actualitate Două anotimpuri într-o zi! Pe litoral turiştii s-au bălăcit în mare, iar la Miercurea Ciuc au fost -3 grade Celsius

Două anotimpuri într-o zi! Pe litoral turiştii s-au bălăcit în mare, iar la Miercurea Ciuc au fost -3 grade Celsius

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 19:02 19 Sep 2020 Modificat la 19:02 19 Sep 2020

Deşi am trecut de jumătatea lunii septembrie iar mulţi hotelieri de la malul mării au tras deja obloanele, mai sunt turişti care profită din plin de ultimelele zile de plajă.

''Apa este foarte plăcută, 20-21 de grade'', spune un turist de pe litoral.

Altă zonă a ţării, alt anotimp. Locuitorii din Miercurea-Ciuc s-au trezit într-un oraş îngheţat.

Am înregistrat o minimă termică de -2,9 grade Celsius. Prima valoare sub 0 grade aici la staţie şi cea mai scăzută temperatură din anotimp. Termometrul clasic arată - 2,8.

Oamenii au fost nevoiţi să scoată din dulapuri hainele de iarnă.

''Cam devreme. Nici septembrie nu s-a terminat şi deja a venit figul'', spune un localnic din Miercurea-Ciuc.

Vremea se va schimba iar de săptămâna viitoare. Temperaturile de vară revin în forţă, anunţă meteorologii.

''Începând din 22 vom vorbi de o vreme în încălzire în aproape toată ţara, chiar mai cald pentru ultima decadă a unei luni septembrie în ţara noastră'', a anunţat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.

Minimele perioadei nu au fost însă depăşite. În alţi ani, în această perioadă mercurul termometrelor a înregistrat valori chiar şi de -5 grade Celsius în Harghita.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole