"Decizia de azi este una corectă. Ea vine după o perioada în care știm că niște oameni, cei care au fost în conducerea jandarmeriei la dată de 10 august 2018 și care și-au făcut datoria la acel moment, au pierdut foarte mult în carieră iar destinul lor a căpătat un cu totul alt traseu." a declarat la Antena 3, jurnalistă Adina Anghelescu.
"Dacă o luăm cronologic, știm că în data de 26 iunie 2020, toți cei din jandarmerie au fost scoși de sub urmărire penală. În data de 4 august 2020, fosta șefa a DIICOT, Georgiana Hosu, a infirmat soluția.
Se spunea în decizia de infirmare că procurorul Doru Stoica nu ar fi readministrat probe, deși reaudierea unor persoane era la latitudinea să.
Dosarul s-a dus pentru prima dată pentru a se admite sau a se respinge această infirmare la Curtea de Apel, unde s-a hotărât că competență este a Tribunalului București.
Astăzi Tribunalul București respinge definitiv această confirmare a redeschiderii dosarului. Nu se mai poate face absolut nimic.", a mai precizat Adina Anghelescu.
Adina Anghelescu, dezvăluiri spectaculoase. Ce a găsit justiția în "Dosarul 10 august"
Adina Anghelescu a prezentat, în luna august a anului trecut, la Antena 3, dezvăluiri spectaculoase din dosarul protestelor din 10 august care au avut loc în Capitală în urmă cu doi ani.
Jurnalistul Antena 3 a explicat, la Ediția specială, moderată de Radu Tudor, care a fost documentul care a contrariat-o în acest caz și ce a găsit justiția în controversatul dosar.
"M-a contrariat încă din momentul în care s-a dat această clasare faptul că în momentul în care s-a mers cu confirmarea clasării la parchetul ÎCCJ și cu clasarea pe masă a doamnei procuror general Scutea, se știa deja că doamna Scutea va arunca acest cartof fierbinte înapoi la DIICOT. De ce?"