Antena 3 CNN Actualitate Dosare penale pentru amenințare, șantaj și lipsire de libertate, după scandalul din Consiliul Local Focșani

Dosare penale pentru amenințare, șantaj și lipsire de libertate, după scandalul din Consiliul Local Focșani

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 21:36 16 Iun 2021 Modificat la 21:41 16 Iun 2021

"Astăzi, în jurul orei 12.00, Politia Municipiului Focsani a fost sesizată cu privire la faptul că, în sediul unei instituții publice, mai multe persoane instigă la acte de violență. La fața locului au fost dirijate echipaje de poliție care au aplanat conflictul", a transmis, miercuri, Poliția Județeană Vrancea.

Inspectoratul de Politie Județean Vrancea a întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, șantaj și lipsire de libertate.

PNL Vrancea îl acuză pe primarul Cristi Misaila și pe liderul de grup al PSD de instigare la acte de huliganism și cer ca ce s-a întâmplat să fie anchetat de poliție.

"Primarul incitator Cristi Valentin Misăilă (PSD) și consilierul local PSD Mihai Nedelcu se fac vinovați de incitare la violență și la încălcarea legislației în vigoare cu privire la derularea ședințelor de Consiliu Local. Astăzi, în timpul ședintei CL Focsani, cei doi au avut o atitudine agresivă față de doamnele viceprimar Ana-Maria Dimitriu și Alexandra Tătaru, dar și față de restul consilierilor PNL-USR-PLUS. Misăilă și Nedelcu i-au chemat în sala de ședinte pe angajații Primăriei și pe unii angajați ai Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, incitându-i permanent. Lor li s-a alăturat și consilierul Dan Grigoraș Mocanu, agresiv și cu alte ocazii, instigările fiind evidente", se arată într-un comunicat remis de PNL Vrancea.

Potrivit presei locale, unii angajați ai primăriei au început să le ceară socoteală aleșilor majorității PNL-USR-PLUS, în special viceprimarului Ana Maria Dimitriu, președintele de ședință, pentru situația în care au ajuns și le-au cerut demisia.

După ce au sosit polițiștii și jandarmii la fața locului, sala de ședințe a fost evacuată și s-a propus reluarea ședinței.

Înainte de ședința CL Focșani, viceprimarul Ana Maria Dimitriu a depus o adresă la ANAF prin care a solicitat explicații cu privire la nedepunerea ordinelor de plată cu salariile angajaților Primăriei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole