Antena 3 CNN Actualitate Locale Dosar penal pentru doi polițiști din Vaslui. Oamenii legii au amenințat cu moartea un bărbat și o femeie

Dosar penal pentru doi polițiști din Vaslui. Oamenii legii au amenințat cu moartea un bărbat și o femeie

Lili Trifu
<1 minut de citit Publicat la 14:59 13 Apr 2021 Modificat la 14:59 13 Apr 2021

Duminică seara, în comuna vasluiană Voinești a fost efectuată o acțiune de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.

Polițiștii au intrat într-un magazin sătesc din localitatea vasluiană, iar proprietarul magazinului le-a cerut să se legitimeze și mai ales să îi prezinte ordinul prin care aveau permisiunea să îi ceară documentele privind activitatea pe care o presta.

În acel moment, polițiștii s-ar fi enervat, iar localnicul din Voinești a declarat că ar fi fost amenințat inclusiv cu moartea. El spune că unul dintre oamenii legii l-ar fi amenințat că scoate pistol și „îi zboară creieri”.

Când a cerut să filmeze modul în care polițiștii acționează, ei i-ar fi confiscat telefonul. După o oră, polițiștii i-au așteptat pe fată și pe tată ce dețineau magazinul și au efectuat verificări la autoturismul cu care se deplasau.

Oamenii legii au aplicat inclusiv o amendă, pentru că din mașina lipsea triunghiul reflectorizant. 
Femeia și tatăl său au anunțat autoritățile prin apel la 112 și au reclamat fapta. Procurorii de la Parchetul de lângă Judecătoria Bârlad au decis să întocmească un dosar penal. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole