Antena 3 CNN Actualitate Locale Dosar penal pentru un protestatar #șîeu din Vaslui. Ce le-a spus polițiștilor

Dosar penal pentru un protestatar #șîeu din Vaslui. Ce le-a spus polițiștilor

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 14:33 16 Mar 2019 Modificat la 14:33 16 Mar 2019

Poliţiştii rutieri vasluieni au deschis dosar penal in rem în cazul unui bărbat căruia i s-ar fi defectat maşina şi care a blocat traficul în zona centrală a municipiului Vaslui chiar în timpul protestului #şîeu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Silvia Manta, dosarul a fost deschis conform procedurii, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, de reprezentanţii Poliţiei Locale Vaslui.

„Este vorba despre un bărbat din localitatea Sauca, comuna Laza, care s-a oprit cu maşina în zona centrală a municipiului Vaslui. El a afirmat că are o defecţiune la maşină şi că nu mai poate porni. Din declaraţiile poliţiştilor locali, ar fi refuzat să fie împins în lateral pentru deblocarea traficului în zonă şi a spus că aşteaptă o platformă. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Este un dosar penal pentru faptă şi nu pe numele persoanei. Aceasta este procedura în cazul unor aspecte sesizate la numărul 112”, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost înregistrat la ora 15.06.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole