Avem informații în exclusivitate referitoare la ceea ce s-a întâmplat la protestul AUR.
S-a deschis un dosar de cercetare penală pentru jandarmii care au acționat la proteste, mai exact pentru dispozitivul care s-a aflat la poarta Senatului, acolo unde a fost forțat cordonul de jandarmi, iar protestatarii au reușit să pătrundă cu sutele, în curtea Palatului Parlamentului.
Este un dosar de cercetare penală in rem, adică pentru faptă, nu și pentru persoană.
Faptele sunt: neglijenţă în serviciu şi încălcare a consemnului. Asta înseamnă că jandarmii nu au asigurat paza şi protecţia obiectivului, că nu şi-au îndeplinit aşa cum trebuie obiectivul de serviciu.
Parchetul Militar s-a sesizat din oficiu cu privire la modul defectuos în care Jandarmeria a acţionat, modul defectuos în care a fost organizat dispozitivul de pază şi protecţie perimetrală a sediului Parlamentului României, nefiind luate măsurile ce se impuneau, conform procedurii şi legii 550 privind funcţionarea Jandarmeriei Române.