”În cauza privind explozia unei butelii GNC de la un autoturism, într-o staţie de alimentare, din oraşul Pantelimon, revenim cu următoarele precizări: poliţiştii oraşului Pantelimon efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă”, a transmis, duminică după amiază, purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov Anne Marie Ciolcă.
Autoturismul respectiv a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, stația de alimentare respectivă a fost sigilată, până la sosirea reprezentanților ISCIR, pentru efectuarea activităților din competență.