Antena 3 CNN Actualitate Locale Dosar penal după explozia din Capitală. Ce urmăresc anchetatorii

Dosar penal după explozia din Capitală. Ce urmăresc anchetatorii

Roxana Ciucă
<1 minut de citit Publicat la 10:33 20 Feb 2022 Modificat la 10:33 20 Feb 2022

Este începută urmărirea penală in rem pentru faptă, nu și pe numele unor persoane deocamdată. Surse apropiate anchetei afirmă că de luni vor începe audierile la parchet pentru a vedea dacă a fost vorba de o eroare umană, mai exact dacă muncitorii  care au făcut mentenanța aparatelor au greșit, sau dacă țevile sau conductele sunt uzate.

Pe 18 februarie a avut loc o explozie la o conductă de gaze, fără flacără, urmată de un fum negru dens în între Piața Leu și Podul Grozăvești Circulația și alimentarea cu gaz au fost oprite pentru câteva ore.

„Ca urmare a unei avarii, produse la o conductă a sistemului de distribuție, a avut loc o degajare de gaze în atmosferă. Echipele Distrigaz Sud Rețele s-au deplasat imediat la fața locului și au luat primele măsuri de siguranță.

Facem precizarea că nu au existat victime sau daune materiale, iar alimentarea cu gaze naturale a CET Grozăvești a fost deja reluată.”, a transmis Distrigaz Sud Rețele la scurt timp după momentul exploziei.

 

Etichete: explozie Capitală
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole