Totul a ieşit la iveală după ce poliţiştii şi comisarii de la Garda de Mediu au făcut mai multe percheziţii. Anchetatorii suspectează că gunoaiele ar fi fost aruncate în gropi de unde se scosese balast, apoi acoperite cu pământ.
În afacere ar fi fost implicate două firme, dar şi mai multe persoane fizice.
”Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigarea Criminalității Economice, sprijiniți de comisari ai Gărzii de Mediu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție, în București și județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni ce aduc atingere mediului”, anunță un comunicat al Poliției Capitalei.
Potrivit primelor informații, sunt efectuate cercetări cu privire la activitatea desfășurată de două societăți comerciale și mai multe persoane fizice, care ar fi colectat, transportat, deversat și îngropat deșeuri în locuri neautorizate, provocând prejudicii semnificative mediului.
Luni seara, și ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că a solicitat Inspecției Muncii să desfășoare, în paralel cu verificările efectuate de instituțiile din subordinea Ministerului Mediului, un control privind siguranța în muncă la firmele de mediu din București.
În noaptea de duminică spre luni, aplicaţiile care măsoară calitatea aerului din Bucureşti au înregistrat depăşiri extrem de mari ale cantităţilor de particule în suspensie, chiar şi de 10 ori peste maximul admis. Ministrul Mediului a precizat că poluarea provine de la arderile necontrolate din Bucureşti şi din judeţul Ilfov. Ministerul Mediului va verifica, până la finalul acestei săptămâni, toate sursele de poluare din zona București – Ilfov, iar operatorii care nu dețin echipamente pentru montorizarea calității aerului vor fi obligați să remedieze situația, a anunțat Costel Alexe, ministrul Mediului.