Antena 3 CNN Actualitate Dosar penal deschis în cazul uciderii ursului Arthur, pentru braconaj și uz nelegal de armă

Dosar penal deschis în cazul uciderii ursului Arthur, pentru braconaj și uz nelegal de armă

Mia Lungu
5 minute de citit Publicat la 10:21 06 Mai 2021 Modificat la 15:52 21 Mai 2021

Şeful Gărzii de Mediu Octavian Berceanu declarase miercuri că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. El a susţinut că în documente se vorbeşte foarte mult despre un exemplar de urs şi doar într-un singur loc este menţionată o ursoaică cu pui. Acesta a admis că se poate ajunge la un dosar penal.

Cine este prinţul care l-a omorât pe Arthur, cel mai mare urs din România

Prinţul austriac Emanuel din Liechtenstein, acuzat de organizaţiile Agent Green şi VGT din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România, pe Arthur, nu este, de fapt, cetăţean austriac.

În cazul vânătorului de trofee, cele două organizaţii spun că este vorba de braconaj. 

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că prințul străin care a ucis cel mai mare urs din România primise derogare de la minister pentru a face acest lucru, dar este "extrem de complicat" de stabilit dacă ursul Arthur este și cel menționat în document.

Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, acuzat de organizaţiile amintite că a ucis ilegal cel mai mare urs din România, este rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria.

Prinţul nu este austriac, ci cetăţean din Liechtenstein, potrivit unui interviu acordat chiar de el publicaţiei soj.at.

"Nu sunt austriac, ci cetăţean din Liechtenstein. Există o monarhie acolo de 300 de ani. În calitate de membru al casei de guvernământ, mi se permite să port acest titlu şi este menţionat în toate documentele mele", spunea el, potrivit alephnews.ro.

Prinţul Emanuel din Liechtenstein are trei copii

"Ne întâlnim la fiecare doi ani, mai ales la Viena. Avem o strânsă coeziune", preciza el.

Ca profesie, prinţul Emanuel Liechtenstein este medic, iar profesia o îmbină cu afacerea reprezentată de castelul pe care îl are în administrare.

Prinţul Emanuel din Liechtenstein, acuzat de organizaţiile Agent Green şi VGT din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România, pe Arthur, are trei copii.

În interviu, prinţul mai spunea că păstrează legătura cu Prinţul Hans-Adam II, actualul monarh din Liechtenstein.

Arthur, cel mai mare urs din România, a fost omorât de un prinţ străin într-o pădure din Covasna

Organizațiile Agent Green și VGT din Austria condamnă uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, prințul Emanuel din Liechtenstein. Ecologiștii susțin că este vorba despre braconaj și că animalul împușcat este cel mai mare din România și probabil cel mai mare din UE.

Reprezentanții Agent Green susțin că ursul uriaș Arthur a fost împușcat de un prinț austriac la Ojdula, Covasna, într-o arie naturală protejată. Ei spun că prințul și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna, potrivit Mediafax.

Dar în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților, mai spun ecologiștii care monitorizau ursul.

Un vânător care vrea să aibă ca trofeu un urs brun din pădurile românești trebuie să plătească între 5.000 și 20.000 euro. Doar participarea la o partidă de vânătoare de urși costă peste o 1.000 de euro. Prințul ar fi plătit 7000 de euro pentru a împușca un urs-trofeu.

”Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”

Ecologiștii aduc acuzații grave și cer ajutorul Poliției și al Guvernului.

„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum.

Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun, președintele Agent Green.

Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Potrivit Agent Green, derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării.

„Este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat o derogare pentru a ucide acest superb urs„

„Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului. Ministerul mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele. Extracția masculilor mari destructurează populația și poate conduce la cosangvinizare. Nu se știe câți urși există cu adevărat și orice cotă de derogare acordată este periculoasă. Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Alfel, confictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a spus Ann-Kathrin Freude, coordinator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria.

„Este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee.“, a mai spus aceasta

UPDATE. "În legătură cu controversa privind vânătoarea unui urs, au existat mai multe relatări de presă în care au fost redate informații incorecte care au culminat cu menționarea eronată a unor membri ai Casei de Liechtenstein, care nu au nicio legătură cu acest eveniment. Identificările eronate ale personajelor au cauzat, de asemenea, daune (reputaţionale) pentru prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein și tatăl sau, prințul Nikolaus von Liechtenstein, președintele Societății Europene Coudenhove-Kalergi. Aceștia precizează că nu au fost prezenți în România în martie 2021 și nu au participat niciodată la vânătoarea unui urs în România sau în altă țară. Că atare, pornind de la eroarea dumneavoastră de documentare, vă atragem atenția că prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein și tatăl sau, prințul Nikolaus von Liechtenstein, nu au nicio legătură cu evenimentul menționat anterior, despre care ați relatat în diferite materiale de presă", se arată într-o informare a Casei de Liechtenstein.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole