Antena 3 CNN Actualitate Dosar penal pentru AUR, după afirmațiile despre Holocaust. Procurorii s-au autosesizat

Dosar penal pentru AUR, după afirmațiile despre Holocaust. Procurorii s-au autosesizat

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 15:47 10 Ian 2022 Modificat la 15:55 10 Ian 2022

AUR este acuzat de „minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”, transmit procurorii într-un comunicat.

Comunicatul AUR în urma căruia procurorii s-au autosesizat este intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!” și a fost adresat ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Liderii AUR au afirmat, printre altele, că educaţia sexuală și Istoria Holocaustului sunt „teme minore” și nu merită introduse în programa școlară.

„Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția asupra faptului că, în ultimii ani, se constată o acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România prin ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente (ex. educație sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanței acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generații: științele exacte, Limba și literatura română, Istoria națională.

Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze! Adevărata educație este educația clasică, cea care formează cetățeni conștienți de drepturile și responsabilitățile lor, de cultura, istoria și originile lor.”, se precizează în comunicatul AUR care a atras multe critici.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a condamnat manifestările „negaţioniste” ale AUR.

„Astăzi, un lider AUR, protejat de imunitatea parlamentară, a catalogat Holocaustul din România drept o "simplă lecţie" sau o "temă minoră" în sistemul educaţional.

Genocidul, distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice să fie oare un subiect minor ce poate fi expediat în cadrul unei lecţii în sistemul educaţional?

Amintim că gestul simbolic de asumare a responsabilităţii guvernului Ion Antonescu pentru exterminarea a peste 300 mii de evrei şi 11 mii de romi, de către preşedinţia şi guvernul României începând cu 2004 a reprezentat o contribuţie importantă la aderarea României la NATO şi UE.

A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia”, se arată într-un comunicat al Institutului „Elie Wiesel”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole