Antena 3 CNN Politică Cum ar putea exploda bomba Oprea în guvernul tehnocrat. Ministrul de Interne, ”orb” la coloanele liderului UNPR

Cum ar putea exploda bomba Oprea în guvernul tehnocrat. Ministrul de Interne, ”orb” la coloanele liderului UNPR

1 minut de citit Publicat la 15:09 26 Ian 2016 Modificat la 15:09 26 Ian 2016
Dosarul lui Gabriel Oprea riscă aibă efectul unei bombe, şi în politică şi în justiţie. Posibila inculpare a lui Tiberiu Niţu, fapt fără precedent, ar fi prima oară când un procurorul general în funcţie este urmărit penal. 
 
Doar că bomba Oprea ar putea exploda inclusiv în faţa actualului guvern. 
 
Şef al Poliţiei Române în perioada în care fostul ministru Oprea ”deturna resursele Poliţiei rutiere”, după cum spun procurorii, era chiar actualul ministru de interne, Petre Tobă. 
 
Din poziţia sa, Tobă nu avea cum să nu ştie că Oprea merge inclusiv la restaurant cu antemergător, la fel cum nu avea cum să nu ştie că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, ar fi avut peste 500 de deplasări cu antemergător, după cum spun unele surse. 
 
Acesta din urmă refuză să facă vreun comentariu. 

 
 
Scandalul care îl are în prim-plan pe Gabriel Oprea a izbucnit după ce un poliţist din coloana oficială a fostului vicepremier a murit în timpul serviciului, acesta intrând cu motocicleta într-o groapă nesemnalizată. 
 
Conducerea Senatului discută miercuri, la ora 11, cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea. 

CE FUNCŢII A OCUPAT PETRE TOBĂ
 
noiembrie 2015 - prezent
ministru de Interne
 
mai 2012 - noiembrie 2015
Inspector General al Poliţiei Române
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole