Antena 3 CNN Actualitate Dosar istoric la DIICOT: Abdicarea Regelui Mihai în 1947 va fi anchetată de procurori

Dosar istoric la DIICOT: Abdicarea Regelui Mihai în 1947 va fi anchetată de procurori

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:41 23 Apr 2018 Modificat la 17:41 23 Apr 2018

La sesizarea Mișcării pentru Regat și Coroană, DIICOT cerceteză falsul istoric și juridic comis la 30 decembrie 1947, care a avut ca rezultat răsturnarea ordinii constituționale în Regatul României și desființarea statului de drept.

DIICOT – Structura Centrală a dispus, sub nr. 467/D/P/2018, începerea urmăririi penale „in rem”, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.397 și 438 Cod Penal.

Mișcarea pentru Regat și Coroană a înregistrat la Parchetul General, pe 10 mai 2017, o sesizare prin care-i cerea „să efectueze cercetările necesare pentru stabilirea împrejurărilor concrete, pentru stabilirea făptuitorilor, a vinovăției, a răspunderii penale și civile, după caz, și a înlăturării consecințelor decurgând din actele criminale care, după 06 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituționale a țării la data de 30 Decembrie 1947, determinând aservirea țării unei puteri străine ostile și Armatei URSS de ocupație, sub care s-a instaurat dictatura comunistă în România”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole