Antena 3 CNN Actualitate Lovitură pentru Liviu Dragnea cu câteva ore înaintea de moțiunea de cenzură. E oficial!

Lovitură pentru Liviu Dragnea cu câteva ore înaintea de moțiunea de cenzură. E oficial!

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 10:15 21 Iun 2017 Modificat la 10:15 21 Iun 2017

Constantin Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din Alexandria, inculpat în dosarul în care este judecat şi Liviu Dragnea, a declarat marţi că nu a luat nicio măsură în cazul celor două angajate care lucrau de fapt la PSD Teleorman şi chiar a semnat în fals acte "de frică" să nu fie dat afară. 

Constantin Balaban, din cadrul DGASPC Teleorman, este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual. 

În sala de judecată, Balaban a declarat că a fost de acord să întocmească, la cererea directorului DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, fişe de prezenţă şi rapoarte de activitate pentru Adriana Botorogeanu, deşi ştia că aceasta din urmă nu lucra efectiv în instituţie, ci la PSD Teleorman. În context, el a spus că înainte de anul 2013 a fost preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD Alexandria. 

"Mi-a fost frică că o să îmi pierd serviciul, de aceea am semnat acele acte. Adică să nu fiu dat afară de directoarea Floarea Alesu. Aceasta mi-a spus că nu este treaba mea să mă interesez de situaţia Adrianei Botorogeanu. Nu contest întocmirea înscrisurilor. Ca orice om, mi-a fost frică că o să îmi pierd serviciul (...). Mulţi colegi din cadrul DGASPC Teleorman erau agitaţi pentru că li se cerea să întocmească diverse documente. Ştiam că Botorogeanu făcea parte din PSD, pentru că şi eu făceam parte din partid. Nu ştiu dacă ea era susţinută de cineva. Au fost persoane în Direcţie care şi-au arătat nemulţumirea că Botorogeanu nu venea la serviciu, dar aceste nemulţumiri au apărut după ce ea şi-a dat demisia în aprilie 2014", a precizat Constantin Balaban, care a subliniat că a fost schimbat din funcţie după ce a dat declaraţie la DNA în acest dosar. 

Tot la acest termen, a fost audiată Valentina Marica, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, ce avea în componenţă şi Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi. 

Aceasta este acuzată că a întocmit fişele de prezenţă şi a semnat rapoartele de evaluare a performanţelor în cazul celor două angajate care lucrau la PSD Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. 

Valentina Marica susţine că, în anul 2009, a constatat că cele două nu veneau la serviciu, după ce şefii instituţiei i-au cerut fişele de prezenţă şi rapoartele de activitate ale tuturor angajaţilor. 

"Am acceptat să întocmesc acele documente, deoarece aşa funcţiona atunci Protecţia Copilului", a recunoscut Valentina Marica. 

Ea a precizat că, în anul 2009, a fost sancţionată de către conducerea Direcţiei, deoarece era "ca un ghimpe" în instituţie, însă a făcut contestaţie în instanţă şi a avut câştig de cauză. Ulterior, Floarea Alesu i-a cerut să demisioneze, ceea ce a şi făcut. 

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 5 septembrie, când va fi audiată Rodica Miloş, iar fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, trebuie să îşi precizeze poziţia procesuală. 

Ca şi la termenele precedente, Liviu Dragnea, liderul PSD, nu a venit la proces

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman. 

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent. 

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman. 

Citiți și Pe 22 aprilie 2016, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv, la doi ani de închisoare cu suspendare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în dosarul"Referendumul".

Sursă: Agerpres
Etichete: Liviu Dragnea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole