Antena 3 CNN Externe Donald Tusk a ținut un discurs în limba română în Parlamentul de la Chișinău: „Veţi putea conta întotdeauna pe Polonia”

Donald Tusk a ținut un discurs în limba română în Parlamentul de la Chișinău: „Veţi putea conta întotdeauna pe Polonia”

Bianca Chirilă
3 minute de citit Publicat la 19:30 05 Sep 2024 Modificat la 19:33 05 Sep 2024

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a ţinut miercuri un discurs în Parlamentul de la Chișinău şi a transmis moldovenilor un mesaj în limba română, în care a accentuat că atât el personal, cât şi Polonia sunt gata să ajute Republica Moldova în drumul său spre UE.

În Parlament a avut loc o şedinţă festivă consacrată vizitei oficiale a premierului Poloniei, Donald Tusk, la Chişinău. La eveniment au participat, printre alţii, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, vicepreşedinta legislativului Doina Gherman, deputaţi PAS (partidul de guvernământ) şi miniştri. Deputaţii din opoziţie nu au fost prezenţi, relatează NewsMaker. 

În cadrul şedinţei festive, premierul polonez a ţinut un discurs. Fostul preşedinte al Consiliului European a vorbit la Chişinău despre Uniunea Europeană, accentuând că îşi doreşte ca Republica Moldova, ţară candidată la aderarea în UE, să avanseze rapid în procesul de integrare.

Donald Tusk şi-a început alocuţiunea subliniind relaţia de prietenie dintre Polonia şi Republica Moldova. Acesta a remarcat şi faptul că cele două ţări sunt legate de interese comune atât economice, cât şi strategice. Folosind exemplul Poloniei, oficialul a relatat despre oportunităţile de dezvoltare şi standardele înalte pe care le oferă blocul comunitar.

„Fiecare dintre voi care a fost în Polonia a avut prilejul să compare cum arăta odinioară şi cum arată astăzi. Cu siguranţă, poate să se repete acest lucru aici, în Republica Moldova”, a menţionat acesta.

Şeful Guvernului de la Varşovia a spus că decizia de aderare a Republicii Moldova la UE trebuie să aparţină poporului, nu liderilor ţării. Astfel, el a sugerat că referendumul privind integrarea europeană, propus de preşedinta Maia Sandu şi care va avea loc pe 20 octombrie, odată cu alegerile prezidenţiale, va fi o metodă bună prin care cetăţenii vor putea să-şi exprime această decizie.

Tusk vrea ca procesul de aderare al Republicii Moldova la UE să se accelereze

Donald Tusk a subliniat că îşi doreşte ca procesul de aderare al Republicii Moldova la UE să se accelereze, iar acest lucru va fi în sarcina sa cât timp Polonia va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, începând cu anul viitor.

 „Ţin foarte mult să accelerez acest proces de aderare împreună cu dvs. şi să facem acest final real. Dacă doriţi acest lucru, dacă aşa decideţi, voi face tot posibilul ca Europa, în mod eficien, să vă sprijine fără să pună nişte obstacole, bariere, ci real să vă sprijine pe acest drum”, a declarat Donald Tusk.

La final, prim-ministrul polonez, care a fost preşedinte al Consiliului European, a transmis cetăţenilor Republicii Moldova un mesaj şi în limba română.

„Prieteni, puterea voastră constă în determinarea şi consecvenţa voastră pe drumul către Europa şi în marea autoritate de care se bucură preşedinta voastră, Maia Sandu, pe întregul continent. Lucrăm împreună cu dumneaei şi sunt foarte conştient de respectul şi stima pe care le inspiră liderilor din întreaga lume. Aţi dat dovadă de răbdare, perseverenţă şi responsabilitate extraordinară ca naţiune greu încercată de istorie şi geografie. Aţi trecut prin încercări foarte dificile, dar, pas cu pas, construiţi un stat modern cu o consecvenţă admirabilă. Haideţi să folosim acest timp împreună! Voi fi la dispoziţia voastră. Veţi putea conta întotdeauna pe Polonia doar dacă vă veţi exprima dorinţa de a continua acest proces istoric de construire a unei Moldove independente şi integrate într-o Europă unită”, a declarat Donal Tusk.

Nu este pentru prima dată când fostul preşedinte al Consiliului European se exprimă în limba română. A făcut-o în ianuarie 2019, într-un discurs la Ateneu, când a venit pentru ceremonia de preluare a preşedinţiei Consiliului UE de către România. Apoi, peste câteva luni, actualul premier polonez a repetat experienţa exprimându-se în limba română la un summit informal al UE organizat în mai, la Sibiu.

„Pur şi simplu m-am îndrăgostit de Sibiu, la fel ca toată Europa”, a mărturisit preşedintele de atunci al Consiliului European. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole