Antena 3 CNN Externe Donald Trump: Turcii şi kurzii aveau nevoie „să se ciondănească ca nişte copii”

Donald Trump: Turcii şi kurzii aveau nevoie „să se ciondănească ca nişte copii”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:00 18 Oct 2019 Modificat la 13:00 18 Oct 2019

Preşedintele american Donald Trump a salutat joi seara acordul de încetare a focului anunţat în Siria, explicând că el a decis cu bună ştiinţă să-i lase pe turci şi kurzi să se lanseze în această bătălie feroce, pentru că aceştia erau „ca nişte copii” care aveau nevoie „să se ciondănească”.

„Nu a fost ceva convenţional ceea ce am făcut. Am spus: au nevoie să se bată puţin. Ca nişte băieţandri, trebuie lăsaţi să se încaiere puţin şi apoi despărţiţi”, a spus Trump în timpul unui miting la Dallas, în Texas.

Citiți și: Vicepreşedintele SUA Mike Pence: Statele Unite şi Turcia au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria

Brett McGurk, fost trimis special al preşedinţiei americane pe lângă coaliţia anti-Stat Islamic, a calificat remarcile preşedintelui Trump drept „obscene şi ignorante”.
 


Bătălia s-a soldat cu peste 500 de morţi, în special kurzi, dintre care zeci de civili, şi cu 300.000 de refugiaţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole