Antena 3 CNN Externe Donald Trump: "Nu voi merge la inaugurare pe 20 ianuarie”

Donald Trump: "Nu voi merge la inaugurare pe 20 ianuarie”

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 19:15 08 Ian 2021 Modificat la 19:15 08 Ian 2021

Decizia vine la două zile după ce mai mulţi suporteri ai lui Trump au intrat în Capitoliu, întrerupând procedura de validare a rezultatului alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

”Pentru toți cei care ați întrebat, nu voi merge la inaugurare pe 20 ianuarie”, a scris Trump pe contul său de Twitter, proaspăt recuperat după o suspendare de 24 de ore.

 

 

Anunțul este în contradicţie cu mesajul transmis, joi, în care Trump promitea că va asigura ”o tranziție ordonată” a puterii, notează agenția de presă AP.

În mod tradițional, președintele în exercițiu și succesorul său merg împreună la Capitoliu pentru ceremonia de învestire, ca un simbol al tranziției pașnice de putere, un fundament al statelor democratice. Anunțul vine la două zile după ce o mulțime de suporteri ai lui Trump au intrat în Capitoliu pe care l-au ocupat timp de câteva ore, întrerupând procedura de validare a rezultatului alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

Donald Trump a susținut în mod repetat că a câștigat alegerile din 3 noiembrie și că rezultatele care confirmă victoria lui Joe Biden, relevă o fraudă uriașă comisă de democrați.

Ultimul președinte în exercițiu al SUA care nu a participat la ceremonia de învestire a succesorului său a fost Andrew Johnson, în 1869.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole