Antena 3 CNN Externe Donald Trump, reacţie furibundă: „Am dreptul absolut de a mă grația”

Donald Trump, reacţie furibundă: „Am dreptul absolut de a mă grația”

<1 minut de citit Publicat la 19:27 04 Iun 2018 Modificat la 19:27 04 Iun 2018

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că are 'dreptul absolut' de a se graţia, adăugând însă, într-un mesaj pe Twitter, că nu a făcut nimic greşit, relatează AFP şi Reuters.

'Aşa cum au afirmat numeroşi specialişti în drept, am dreptul absolut de a mă GRAŢIA, însă de ce să fac asta când nu am nimic să-mi reproşez?', a scris el pe Twitter, afirmând din nou că este ţinta unei vânători de vrăjitoare în cadrul anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

Mesajul postat de Trump pe reţeaua de socializare are loc după ce New York Times a publicat la sfârşitul săptămânii trecute o scrisoare pe care liderul de la Casa Albă a trimis-o echipei juridice a procurorului special Robert Mueller, care investighează amestecul Rusiei în alegerile din 2016 din SUA şi posibilele legături cu echipa de campanie a lui Trump.

În scrisoarea datată 29 ianuarie avocaţii susţin că Trump nu poate fi citat în justiţie, pus sub acuzare şi nici condamnat pentru obstrucţionarea justiţiei, din cauza poziţiei sale ca şef al instituţiilor de aplicare a legii. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole