Antena 3 CNN Externe Donald Trump l-a invitat pe președintele rus în Statele Unite

Donald Trump l-a invitat pe președintele rus în Statele Unite

1 minut de citit Publicat la 10:11 20 Apr 2018 Modificat la 10:11 20 Apr 2018

 Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice, să întreprindă o vizită în SUA şi a afirmat că va fi bucuros să-l primească pe preşedintele rus la Casa Albă, a anunţat vineri RIA Novosti, citând Ministerul de Externe rus, informează Reuters. 

Agenţia de presă rusă îl citează pe ministrul afacerilor externe Serghei Lavrov, potrivit căruia Trump a revenit asupra invitaţiei de mai multe ori în timpul discuţiei telefonice cu Putin. Preşedintele american i-a spus omologului rus că ar fi bucuros să efectueze la rândul său o vizită în Rusia, adaugă RIA Novosti. 

Totodată, potrivit RIA Novosti, şeful diplomaţiei ruse a declarat că loviturile aeriene ale SUA în Siria au anulat orice obligaţie morală a Rusiei de a nu furniza aliatului său sirian Bashar al-Assad sisteme antirachetă S-300. 

Serghei Lavrov a declarat, de asemenea, că înainte de atacurile aeriene americane asupra unor ţinte din Siria, Rusia le-a transmis oficialilor americani care zone din Siria reprezintă "linii roşii" pentru Moscova, iar acţiunea militară americană nu a depăşit aceste linii. 

Totodată, Lavrov şi-a exprimat convingerea că preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump nu vor permite o confruntare între ţările lor, potrivit RIA Novosti. 

În fine, şeful diplomaţiei ruse a mai anunţat că Rusia nu se va oferi să găzduiască o întrevedere între Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un. Trump a declarat că încearcă să aibă o întrevedere cu Kim pentru a disipa tensiunile din Peninsula Coreea. Potrivit lui Serghei Lavrov, o astfel de întrevedere ar diminua riscul unei soluţionări militare a situaţiei din peninsulă.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole