”Sunt alături de voi ca prieten și ca aliat al oricărui american care caută dreptate și pace. Și sunt alături de voi în a mă împotrivi ferm oricui profită de acestă tragedie pentru a devasta, a jefui, a ataca și a amenința. Vindecare, nu ură, justiție, nu haos sunt ceea ce putem face”, a declarat Donald Trump aflat la Centrul Spațial Kennedy din Florida, unde a asistat la lansarea misiunii desfășurată de NASA în parteneriat cu SpaceX.
”Trebuie să apărăm drepturile fiecărui cetățean de a trăi fără violență, daune sau frică”, a spus Donald Trump, care și-a exprimat, pe de altă parte, susținerea pentru ”marea majoritatea a polițiștilor care sunt nemaipomeniți în tot ceea ce fac și care sunt cetățeni devotați țării”.
”Nu voi permite unor gloate furioase să facă legea”, a mai spus Trump, care a asigurat că forțele de ordine sunt pregătite să intervină în orice moment.
În cea de-a cincea zi de proteste, în orașele din peste 16 state a fost instituită starea de alertă după ce protestatarii au vandalizat magazine, clădiri, autovehicule ale poliției și s-au ciocnit violent cu forțele de ordine care au reținut mai multe persoane, au tras focuri de armă și au folosit gaze lacrimogene.