Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Donald Trump, primele declaraţii după ce judecătorii l-au declarat vinovat: "Toate acestea sunt făcute de Biden şi oamenii lui"

Donald Trump, primele declaraţii după ce judecătorii l-au declarat vinovat: "Toate acestea sunt făcute de Biden şi oamenii lui"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:32 31 Mai 2024 Modificat la 19:33 31 Mai 2024

În prima conferinţa de presă după condamnare, Donald Trump a făcut noi atacuri la adresa administraţiei Biden.

Trump susţine că ceea ce i se întâmplă este un demers politizat.

"Sunt vizat de un ordin de tăcere de la un om care nu poate pune două propoziţii împreună, dat de o instanţă... toate acestea sunt făcute de Biden şi oamenii lui", a spus Donald Trump.

"Acest lucru este făcut de Washington şi nimeni nu a mai văzut aşa ceva. Iar eu nu am voie să vorbesc despre asta, dar voi aveţi voie să vorbiţi despre asta şi sper că o veţi face", a mai spus Trump.

Donald Trump a anunțat că va face apel la verdictul pronunțat joi

Donald Trump a declarat vineri că va face apel la verdictul de joi, care a făcut din el primul președinte american condamnat pentru o infracțiune, deși va trebui să aștepte până după pronunțarea sentinței, pe 11 iulie, înainte de a face acest pas.

"Dacă îmi pot face asta mie, pot face asta oricui", a spus Trump într-un discurs de 33 de minute.

Aplaudat de susținători, Trump, candidatul republican la alegerile din 2024, nu a răspuns la nicio întrebare din partea reporterilor.

Un juriu format din 12 membri l-a găsit vinovat joi pe Donald Trump de toate capetele de acuzare în procesul său penal de la New York pentru plăţi ascunse către o vedetă de filme porno, un cutremur pentru fostul preşedinte american care a calificat drept "ruşine" un astfel de verdict în plină cursă pentru Casa Albă. Sentinţa va fi anunţată pe 11 iulie.

Ce urmează pentru Donald Trump

Judecătorul care prezidează cazul, Juan Merchan, va aproba verdictul, urmând să pronunţe o hotărâre definitivă. Procedura este una formală, în condiţiile în care juriul şi-a anunţat decizia în unanimitate. Între timp, apărarea şi acuzarea vor recomanda sentinţe şi apoi se vor confrunta pe marginea lor, la audierea pentru sentinţă, când Merchan va lua o decizie.

Două întrebări importante rămân acum: va ajunge Trump după gratii? Şi cum va afecta verdictul şansele lui Trump la Casa Albă?

Sentinţa maximă pentru infracţiunea lui Trump, de falsificare a registrelor contabile, este de până la patru ani de închisoare.

Foarte rar se întâmplă ca persoanele fără antecedente penale să fie condamnate la închisoare cu executare, în astfel de situaţii. Pedepse precum amenzi sau eliberare condiţionată sunt mai frecvente. În cazul în care va fi pedepsit mai mult decât cu o amendă, Trump ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar.

În calitate de fost preşedinte, el beneficiază de paza Serviciului Secret pe viaţă, iar logistica pentru a-l ţine în siguranţă în spatele gratiilor ar implica cheltuieli uriaşe.

De asemenea, Trump ar putea fi eliberat pe cauţiune în timp ce va face apel la condamnare.

Trump, primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal

Sondajele de opinie arată că un verdict de vinovăţie l-ar putea costa pe Trump susţinere politică, adică, voturi. Susţinătorii lui rămân neînduplecaţi. Lucrurile stau însă diferit în cazul independenţilor, grup critic de votanţi, care, potrivit sondajelor realizate înainte de anunţarea verdictului, spun, în majoritate, că nu l-ar vota pe Trump, dacă ar fi condamnat pentru o infracţiune.

Chiar şi dacă va fi încarcerat, Trump poate deveni preşedinte, desigur, dacă de această dată reuşeşte să şi câştige alegerile.

Constituţia americană nu prevede că un infractor nu poate ocupa funcţia supremă în stat.

Trump mai are pe rol şi alte procese penale, în curs de judecare.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole