Antena 3 CNN Externe Donald Trump ar putea fi pus sub acuzare de obstrucționarea legii, dupa ce a impus oprirea anchetei lui Michael Flynn

Donald Trump ar putea fi pus sub acuzare de obstrucționarea legii, dupa ce a impus oprirea anchetei lui Michael Flynn

<1 minut de citit Publicat la 12:28 17 Mai 2017 Modificat la 12:28 17 Mai 2017

Donald Trump riscă acuzația de obstrucționare a legii, după ce i-ar fi cerut fostului șef al FBI, James Comey, să oprească ancheta federală asupra fostului său consilier, Michael Flynn, informează CNN.

Potrivit HotNews.ro, obstrucționarea justiției reprezintă o infracțiune federală care acoperă orice încercare a unei persoane de a “influența, obstrucționa sau împiedica” - inclusiv prin corupere - “aplicarea corecta a legii” într-o procedura în derulare, inclusiv de către Congres.

Experții juridici consultați de către CNN au facut trimitere la doua avize scrise de Departamentul de Justiție al Oficiului de Consilier Juridic (OLC) în 1973 și 2000, care concluzionează că rechizitoriul sau urmărirea penală a unui președinte în exercițiu ar submina în mod inadmisibil capacitatea executivului de a-și îndeplini funcțiile atribuite constituțional.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole