Antena 3 CNN Externe Donald Trump a înregistrat un mare succes în alegeri

Donald Trump a înregistrat un mare succes în alegeri

<1 minut de citit Publicat la 09:21 09 Mar 2016 Modificat la 09:21 09 Mar 2016
Miliardarul Donald Trump a câștigat primarele republicane din Mississippi și Michigan, potrivit estimărilor canalelor americane, două din cele patru scrutinuri organizate marți de partid, scrie AFP, citată de Agerpres.

Canalele CNN, NBC și Fox News l-au declarat învingător aceste două state, în fața senatorului ultraconservator Ted Cruz.

Săptămâna trecută, Donald Trump a mai câștigat toate statele frontaliere cu Mississippi, printre care Louisiana și Alabama.

Cu această noi victorii, magnatul din domeniul imobiliarelor a învins în 14 dintre cele 21 de consultări, consolidându-și avansul, în pofida unei campanii "Totul fără Trump", declanșată săptămâna trecută de numeroase personalități republicane care l-au criticat public.

Organizații conservatoare au finanțat importante campanii publicitare televizate în statele care au votat marți pentru a afecta reputația omului de afaceri. De altfel, cu puțin înainte de închiderea birourilor de vot, Donald Trump a scris ironic pe Twitter că sondajele îi indică rezultate promițătoare în Mississippi și Michigan (nord), "în ciuda banilor cheltuiți împotriva mea".

Pe lângă aceste două state, consultări republicane au mai fost organizate marți în Idaho (nord-vest) și Hawaii.

Etichete: Donald Trump
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole