Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Donald Trump și republicanii profită în mod neașteptat de ancheta FBI și de percheziția la reședința fostului președinte american

Donald Trump și republicanii profită în mod neașteptat de ancheta FBI și de percheziția la reședința fostului președinte american

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:08 09 Aug 2022 Modificat la 19:15 09 Aug 2022

Însuși Trump a făcut anunțul în legătură cu percheziția FBI.

"După ce am colaborat și am cooperat cu agențiile guvernamentale relevante, acest raid neanunțat în casa mea nu era necesar și nici adecvat. Acestea sunt vremuri întunecate pentru națiunea noastră, în condițiile în care frumoasa mea casă din Mar-A-Lago, în Palm Beach, Florida, este în prezent asediată, vizată de o razie și ocupată de un grup mare de agenți FBI. Nu i s-a mai întâmplat așa ceva până acum unui președinte al Statelor Unite", a declarat el.

Un oficial judiciar a declarat, sub protecția anonimatului, că agenții FBI au verificat dacă Donald Trump mai avea documente prezidențiale în reședință sau dacă deținea documente clasificate din timpul mandatului prezidențial.

Agenții FBI au verificat cel puțin un seif din reședință.

Trump este deja anchetat pentru deținere ilegală de documente

Departamentul Justiției de la Washington anchetează de la începutul anului prezența unor documente clasificate în 15 cutii recuperate de Administrația Arhivelor Naționale din reședința lui Trump de la Mar-a-Lago.

Legislația federală din SUA interzice depozitarea de documente clasificate în locuri neautorizate, dar Donald Trump ar putea pretinde în instanță că, în calitatea de președinte, deținea, în momentul preluării documentelor, autoritatea corespunzătoare pentru declasificare. 

În legislația americană există prevederi care - dată fiind situația actuală a lui Trump - l-ar putea împiedica pe fostul președinte să ocupe în viitor funcții publice, menționează corespondentul CNN Chris Nguyen.

Corespondent CNN: "Trump întoarce ancheta FBI în avantajul său"

"Fostul președinte mai are și alte probleme cu legea dar a reușit, până acum, să se bucure în continuare de susținere în Partidul Republican.

Trump folosește deja această situație în avantajul său: strânge fonduri și își adună în jurul său baza politică. În acest moment, sunt două investigații care îl vizează pe Donald Trump.

Prima, în legătură cu demersurile de a întoarce în favoarea lui rezultatul alegerilor și cu implicarea în tulburările din 6 ianuarie.  Cea de-a doua anchetă se referă la documentele deținute ilegal de Trump.

Liderii Partidului Republican îl susțin pe Trump și există această discuție - dacă această situație îl va împiedica pe fostul președinte să dețină în viitor funcții publice.

Există o posibilitate prevăzută de legea americană în acest sens, însă nu toată lumea susține varianta în care Trump ar fi, astfel, 'descalificat' și nu se știe, deocamdată, dacă această lege se va aplica în cazul fostului președinte", a transmis Chris Nguyen la News Hour with CNN.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole