Antena 3 CNN Externe Doliu naţional în Portugalia, în urma incendiilor devastatoare. Bilanțul a ajuns la 36 de morţi şi 63 de răniți

Doliu naţional în Portugalia, în urma incendiilor devastatoare. Bilanțul a ajuns la 36 de morţi şi 63 de răniți

<1 minut de citit Publicat la 09:54 17 Oct 2017 Modificat la 09:54 17 Oct 2017

Portugalia a decretat trei zile de doliul naţional în memoria celor cel puţin 36 de victime provocate de incendiile de vegetaţie de pădure care au făcut trei morţi şi în Spania, informează marţi AFP. 

În cursul nopţii de luni spre marţi, aproximativ 3.600 de pompieri au făcut eforturi pentru a stinge circa 50 de focare încă active. 

Cel puţin 39 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste incendii de pădure care au devastat Portugalia şi regiunea spaniolă vecină Galicia, flăcările fiind înteţite de secetă şi de vântul puternic determinat de trecerea uraganului Ophelia. 

Aceste incendii au ucis 36 de persoane în centrul şi nordul Portugaliei unde şapte persoane sunt în continuare declarate dispărute, iar alte trei au murit în Galicia, în nord-vestul Spaniei, potrivit autorităţilor ambelor ţări. 

"Încă există echipe pe teren" care încearcă să stabilească un bilanţ final, a indicat purtătorul de cuvânt al Protecţiei civile portugheze, Patricia Gaspar precizând că un copil de o lună se numără printre persoanele decedate. 

De asemenea, cele câteva sute de incendii care s-au declanşat duminică şi luni au lăsat în urmă 63 de răniţi, dintre care 16 în stare gravă, majoritatea civili, dar şi pompieri. 
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole