Antena 3 CNN Sport Off Sport Doliu în lumea sportului! Un fost jucător de fotbal a murit în urma unei crize cardiace

Doliu în lumea sportului! Un fost jucător de fotbal a murit în urma unei crize cardiace

1 minut de citit Publicat la 09:06 28 Feb 2018 Modificat la 09:06 28 Feb 2018

Fostul internaţional spaniol Enrique Castro "Quini", care a evoluat în cursul carierei sale la FC Barcelona şi Sporting Gijon, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 68 ani, în urma unei crize cardiace pe care a suferit-o în timp ce se afla la volan, a anunţat clubul din Gijon, informează AFP.

"Quini ne-a părăsit. Fie care legenda noastră să se odihnească în pace", a scris clubul asturian într-un comunicat. "O deficienţă cardiacă în timp ce conducea l-a luat pe Quini în această seară. Poliţia, iar apoi serviciul de ambulanţă, au încercat în zadar să-l resusciteze".

Golgheter al campionatului Spaniei în cinci rânduri, Quini a debutat în prima divizie la Gijon, în 1968, înainte de a se transfera la FC Barcelona, în 1980. El are în palmares două Cupe ale Spaniei (1981, 1983) şi o Cupă a Cupelor (1982). S-a despărţit de Barca în 1984, revenit la Sporting Gjon, unde şi-a încheiat cariera în 1987.

"Quini, jucătorul şi legenda clubului nostru, este mort. Camp Nou nu va uita niciodată moştenirea sa", a scris la rândul său FC Barcelona pe pagina sa de Twitter.

Quini a îmbrăcat de 33 de ori tricoul selecţionatei Spaniei, pentru care a marcat 8 goluri şi alături de care a participat la Cupele Mondiale din 1978 şi 1982, precum şi la Campionatul European din 1980.

Cariera sa a fost marcată şi de o poveste neobişnuită, petrecută în 1981, când a fost răpit şi sechestrat timp de 25 de zile, înainte de a fi eliberat nevătămat.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole