Jurnalistul şi scriitorul braşovean Eduard Huidan s-a sinucis duminică, aruncându-se de la etajul locuinţei. Din păcate, acesta a cedat în faţa unei boli nemiloase.
Peste câteva săptămâni, acesta ar fi împlinit 70 de ani. Eduard Huidan s-a născut pe 21 septembrie 1949 la Braşov, fiind absolvent al Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov şi al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A fost prozator şi jurnalist, iar Revoluţia l-a prins la ziarul comunist al Braşovului, Drum Nou. Imediat, în 1990, a transformat ziarul în „Gazeta de Transilvania” şi a devenit directorul acesteia. Cotidianul cu cea mai lungă existenţă din România şi, poate, chiar din Europa, „Gazeta de Transilvania”, a fost fondat în anul 1838 şi a fost închis în 2009, de Huidan, scrie bzb.ro.
Eduard Huidan a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, din 1987, iar din 1991 - membru în Uniunea Ziariştilor Profesionişti (ca vicepreşedinte, membru în Consiliul de Administraţie).
Din opera sa ca şi scriitor sunt citate: Trandafirul de plastic, schiţe şi povestiri (1983); Numele jocului, roman (1986); Linia, roman (1984); Fotografii mişcate, roman (1991); Eroul nostru, roman (1996); Ne-am tuns, ne-am uns (2008).