Antena 3 CNN Sport Doliu în lumea fotbalului! Un mijlocaș de 34 de ani a murit într-un accident rutier tragic 

Doliu în lumea fotbalului! Un mijlocaș de 34 de ani a murit într-un accident rutier tragic 

1 minut de citit Publicat la 11:43 03 Dec 2019 Modificat la 11:43 03 Dec 2019

Mijlocaşul peruan Juan Pablo Vergara a încetat din viaţă în cursul nopţii de luni, în urma unui accident rutier, a anunţat clubul său, Deportivo Binacional FC, din prima ligă a campionatului de fotbal al statului Peru, informează EFE.

Conform presei locale, Vergara (34 ani) a suferit răni grave în momentul în care camioneta pe care o conducea s-a răsturnat pe o şosea din regiunea Puno (sudul ţării). El a fost transportat la o clinică din Julianca, oraş aflat la 1.200 km sud de capitala Peru, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, după ce pierduse mult sânge, însă medicii nu i-au mai putut salva viaţa.

În momentul accidentului, Vergara se îndrepta către locul de antrenament al echipei sale, alături de coechipierii săi columbieni Donald Millan şi Jeferson Colazzos, care au scăpat cu leziuni uşoare.

Juan Pablo Vergara, născut la Lima în 1985, a debutat ca profesionist în 2003, la clubul Universitario Deportes, iar apoi a mai evoluat la formaţiile Sport Ancash, Sport Boys, Cesar Vallejo, Real Garcilaso, UTC şi Binacional, echipă cu care a câştigat anul acesta titlul în Turneul Apertura,

Accidentul rutier s-a produs cu şase zile înainte ca Binacional FC să dispute meciul tur al finalei Ligii peruane 2019, împotriva câştigătoarei duelului dintre Alianza Lima şi Sporting Cristal, programat miercuri.

 

 

Sursă: Agerpres
Etichete: accident antrenament
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole