Actriţa japoneză Kirin Kiki, cunoscută şi în afara graniţelor ţării sale pentru rolurile din peliculele regizate de Hirokazu Kore-eda, a încetat din viaţă sâmbătă în urma unui cancer, au anunţat duminică publicaţiile japoneze, citând apropiaţi ai actriţei, potrivit AFP.
În vârstă de 75 de ani, Kirin Kiki, al cărei nume adevărat era Keiko Uchida, interpreta deseori roluri de bunicuţe maliţioase în filmele lui Kore-eda, laureatul de anul acesta cu Palme d'Or la Cannes pentru "O afacere de familie", o poveste impresionantă despre legăturile dintre persoane care trăiesc sub acelaşi acoperiş fără să fie rude. Kirin Kiki a interpretat una dintre eroinele peliculei.
Actriţa a făcut parte din distribuţia altor filme realizate de Kore-eda, printre care "Our Little Sister" şi "After the Storm".
Kirin Kiki era apreciată în Japonia atât pentru rolurile sale de pe marele ecran, cât şi pentru apariţiile din seriale de televiziune sau reclame, unde stârnea deseori râsul cu privirea sa plină de şiretenie. Actriţa a primit diverse distincţii în ţara natală.
Actriţa vorbea deseori în emisiuni de televiziune despre cancerul la sân, boala de care suferea şi pe care a făcut-o publică în 2013, dar care îi fusese diagnosticată cu nouă ani în urmă.
Kirin Kiki a făcut deliciile presei mondene după ce a ales să locuiască separat de soţul său, cântăreţul Yuya Uchida.